Stejar
Oak Quercus robur
Forță · Statornicie · Rezistență
Silueta lobată e cea mai recognoscibilă din serie. O las lată, cu nervura centrală apăsată, ca să țină greutatea vizuală a perechii.
- jar
- aramă arsă
- aur vechi
- pământ de pădure
Studii botanice purtabile.
Douăsprezece frunze, fiecare cu forma copacului ei. Alegi două, alegi cum sunt pictate și îți compui perechea. A treia rămâne de schimb.
Fiecare piesă pornește de la frunza unui copac anume — conturul, nervurile, proporțiile. Desenez forma digital, îi construiesc unealta, apoi o lucrez în lut.
Perechea nu se repetă. Două frunze diferite, alese de tine, care se echilibrează prin mărime și culoare, nu prin simetrie.
Nu alegi un HEX. Alegi o interpretare — un set restrâns de variante pictate pe care le țin sub control, ca piesele să rămână din aceeași lume.
Ideea a pornit de la un set de trei cercei din care porți doi. Schimbi combinația după ținută, nu după regulă.
Alegi frunza, apoi felul în care e pictată. Previzualizarea se actualizează pe măsură ce alegi.
Previzualizarea e orientativă: e un desen al formei și al paletei, nu o fotografie a piesei. Fiecare bucată e modelată și pictată manual, așa că poziția culorii, tușa și micile detalii de suprafață diferă de la piesă la piesă.
Douăsprezece forme, fiecare de la un copac. Treci peste ele și alege una.
Variantele pictate disponibile pentru forma aleasă.
O formă diferită de prima. Aici se naște asimetria.
Poate merge ton pe ton cu prima, sau în contrast.
Previzualizarea de alături arată forma și paleta alese. Opțional, adaugi o a treia piesă: porți două, o schimbi pe a treia când vrei.
A treia piesă, pe care o schimbi cu una dintre celelalte două.
Variantele pictate disponibile pentru forma aleasă.
Unele forme nu rămân dintr-o bucată. Le tai în segmente și le leg cu verigi de inox, ca frunza să se miște și să prindă adâncime.
O frunză compusă are deja articulații în natură. Dacă o torn dintr-o bucată, devine o placă. Tăiată în grupuri, capătă cădere.
Tăietura urmează rahisul, între perechile de foliole. Fiecare capăt primește o gaură calibrată înainte de coacere.
Verigi de inox, deschise și închise cu cleștele, nu lipite. Se pot înlocui dacă o piesă trebuie reparată.
Mișcare la fiecare pas, o siluetă mai lungă și o umbră care se schimbă — lucruri pe care o formă rigidă nu le are.
Contrastul ăsta — fabricație digitală plus lucru de mână — e partea care mă interesează cel mai mult din colecție.
Măsor și desenez frunza reală: raportul lungime-lățime, adâncimea sinusurilor, cum pleacă nervurile din rahis.
Conturul și rețeaua de nervuri se construiesc în CAD, ca formă parametrică pe care o pot ajusta fără să reiau desenul.
Din model ies cutterul și ștampila de nervuri. Printate, curățate, testate pe lut până taie curat.
Întind lutul la grosime constantă, tai forma, apasă nervurile și dau piesei curbura ei — o frunză plată arată fals.
Coacere la temperatura lutului, apoi șlefuire pe muchii până nu se mai simte tăietura.
Culoarea se construiește în straturi subțiri, de la bază spre vârf. Aici fiecare piesă devine diferită de celelalte.
Gaură, veriga de inox, cârligul de argint 925. Verificare de echilibru și de cădere.
Ghidul care a plecat cu primul set, Fragmente de octombrie. Nu e o regulă, e o scurtătură.
Fiecare piesă e modelată, coaptă, pictată și asamblată individual. Două piese din aceeași formă și aceeași interpretare de culoare nu ies identice: tușa, trecerea dintre tonuri și micile detalii de suprafață diferă. Asta nu e defect, e felul în care arată obiectul.
Previzualizarea din configurator e orientativă. Arată forma și paleta, nu piesa finală.